Cum a fost exercitat votul în penitenciare

Persoanele private de libertate şi-au exercitat dreptul de vot. Acestea au putut vota la urnele mobile, informează Sputnik.md

Persoanele private de libertate, dar care dispun de dreptul de vot, aflate în penitenciarele din țară și-u exercitat dreptul la vot la urnele mobile. Astfel, dintre cele 6 095 de persoane private de libertate cu drept de vot, 5 705 și-au exprimat voința în cadrul alegerilor parlamentare din Republica Moldova. Administrația Națională a Penitenciarelor informează că procesul electoral s-a desfășurat în zone special amenajate în incinta instituțiilor de detenție.

Spațiile destinate procesului de votare au fost dotate cu soluții dezinfectante, pixuri și măști de protecție în conformitate cu prevederile Instrucțiunii privind modalitatea de organizare și desfășurare de către Comisia Electorală Centrală a scrutinelor electorale, în condițiile situației pandemice cu infecția COVID-19. „Urnele mobile din penitenciare au fost asigurate de către membrii secțiilor de votare din circumscripțiile electorale în raza cărora se află penitenciarele.

Observatorii prezenți au declarat că procedura de votare s-a desfășurat fără incidente. Menționăm că, pe parcursul campaniei electorale, deținuților cu drept de vot le-au fost perfectate acte de identitate, au fost informați cu privire la dreptul constituțional de a alege şi li s-a explicat procedura alegerii”, precizează ANPM într-un comunicat de presă.

Până la ora 19:00, peste 43 % din moldovenii cu drept de vot și-au exprimat voința politică în cadrul scrutinului electoral. În țară, cele mai active sunt femeile și reprezintă peste 54 %. La secțiile de votare din străinătate mai activi sunt bărbații. Până la ora 19:00, peste 52% din alegători sunt bărbați.

Citește și: CEC anunță cum se vor deplasa echipele cu urnele mobile

Total
0
Shares
Total
0
Share