Consilier american: „Nu există pericolul unui atac al Rusiei asupra Moldovei. Războiul va mai dura”

Războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei va mai dura, dar în prezent nu există pericolul unui atac asupra Republicii Moldova.

Declarațiile au fost făcute de Derek Chollet, consilier politic al Departamentului de Stat al SUA, care se află într-o vizită la Chișinău.

„Monitorizăm foarte atent situația. Nu există vreun motiv să credem că Republica Moldova ar putea fi ținta unui atac din partea Federației Ruse. Acum avem în vizor gestionarea crizei refugiaților, inclusiv a celor circa 100.000 care au rămas aici. Europa se confruntă cu o criză energetică profundă, criză de securitate alimentară profundă, cea mai puternică criză de refugiați de la al Doilea Război Mondial încoace, iar Republica Moldova are partea ei din provocare, dar se descurcă foarte bine”, a declarat Derek Chollet, menționând că SUA sprijină aspirațiile euro-atlantice ale Republicii Moldova. 

Totodată, consilierul Departamentului de Stat al SUA s-a referit și la situația din regiunea transnistreană.

 

„Monitorizăm îndeaproape și situația din Transnistria și nu am văzut niciun indiciu al unei potențiale amenințări din partea Rusiei. Sprijinim continuarea formatului 5+2 sub egida OSCE, credem că această cale diplomatică este o soluție de rezolvare pașnică a conflictului”, a declarat consilierul.

Mai mult, Derek Chollet a comentat și declarațiile ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, precum că „ceea ce se întâmplă acum în Ucraina este o confruntare între Occident și Rusia”.

„Este o confruntare între Rusia și Ucraina. Este un război premeditat, neprovocat și nejustificat. Țările G7 încearcă să oprească agresiunea Rusiei și să prevină pe viitor situația când anumite state agresoare să atenteze la dreptul altor țări de a-și alege propria cale și să respecte principiul inviolabilității granițelor”, a precizat consilierul.

„Nu vreau să fac preziceri, dar acest război va mai dura ceva timp. Ne străduim să ajutăm cum putem: Congresul SUA va oferi o nouă tranșă de asistență pentru Ucraina și alte state afectate de acest război. Vreau să subliniez foarte clar că există o singură țară responsabilă de aceste conflict: Rusia și o singură persoană responsabilă: Vladimir Putin, care, dacă ar vrea, ar putea opri acest război astăzi, dar nu se întâmplă acest lucru și vom face tot ce putem pentru a sprijini Ucraina”, a subliniat Derek Chollet.

 

 

 

 

Total
0
Shares
Total
0
Share