Compania Garda de Onoare a Armatei Naţionale a marcat astăzi 29 de ani de la creare

Militarii din cadrul Companiei Garda de Onoare a Armatei Naţionale au marcat astăzi 29 de ani de la creare. Cu acest prilej, a fost organizată o ceremonie la care au participat ministrul Apărării în exerciţiu Victor Gaiciuc, comandantul Armatei Naţionale, general de brigadă Igor Gorgan, consiliera în domeniul Apărării Ana Revenco, precum şi foşti comandanţi ai unităţii.

Ministrul Gaiciuc a felicitat efectivul Gărzii de Onoare şi a apreciat performanţele, profesionalismul şi măiestria care caracterizează această subdiviziune a Armatei Naţionale. „Subdiviziunea pe care o rezprezentaţi, pe parcursul anilor, a câștigat respectul nostru, al militarilor, dar şi al cetățenilor Republicii Moldova. Astăzi vă mulțumim pentru că sunteţi cartea de vizită a Republicii Moldova şi port-drapelul țării”, a spus ministrul Apărării.

În cadrul ceremoniei militar-protocolare, un grup de militari ai Gărzii de Onoare a primit „Diploma de onoare din partea Preşedintelui Republicii Moldova”, precum şi distincţii şi diplome ale Armatei Naţionale. Totodată, militarii Companiei Garda de Onoare au prezentat elemente demonstrative ale instrucţiei de front.

Potrivit comandantului interimar al Companiei Garda de Onoare, căpitan Victor Şipilov, anual militarii din această subunitate participă la peste 200 de ceremonii, asigurând activităţile protocolare de stat, ceremoniile de acreditare a diplomaţilor străini şi înmânare a distincţiilor de stat, ceremoniile militare, etc. Sursa a specificat că, pe parcursul anilor, militarii din Compania Gărzii de Onoare au participat la paradele militare din România, Ucraina, Bulgaria, Federaţia Rusă, Lituania, Franţa şi alte ţări.

Sursa a menţionat că în Compania Garda de Onoare sunt recrutaţi tineri cu o înălţime de 185-195 cm, pregătire fizică bună, aspect exterior plăcut şi studii medii speciale. Antrenamentele zilnice la instrucţia de front şi cea de specialitate durează câte 5 ore.

Compania Garda de Onoare a fost creată prin ordinul Ministrului Apărării pe data de 22 iunie 1992.

Total
0
Shares
Total
0
Share