Cetățenii ruși au cumpărat deja jumătate dintre vilele care se vând în Thailanda

Numărul turiștilor ruși în Thailanda a crescut de peste 10 ori doar în acest an în condițiile în care, din cauza războiului din Ucraina, nu mai sunt primiți în alte destinații populare de vacanță din Europa sau din alte părți ale lumii, scrie The Moscow Times.

Din ianuarie până în iunie, Ministerul Turismului și Sportului din Thailanda a înregistrat 791.574 de sosiri de cetățeni ruși, arată datele publicate de Bloomberg.

Mai mult de jumătate dintre aceștia au ales insula Phuket, preferată de rușii bogați de multă vreme. Anul acesta, Phuket a devenit principala destinație de vacanță pentru turiștii ruși. De asemenea, aproximativ jumătate din cele 338 de vile vândute în Phuket în 2023 au fost cumpărate de ruși.

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a înregistrat o creștere a numărului de ruși care au călătorit în străinătate în acest an. Turcia, Thailanda și Emiratele Arabe Unite sunt printre cele mai vizitate destinații.

Zborurile directe între Rusia și țările din Europa sunt blocate, iar cetățenii ruși nu mai pot primi vize în țările UE.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat la începutul lunii iulie că Thailanda joacă un rol esențial în discuțiile diplomatice dintre Rusia și Asia de Sud-Est.

Total
0
Shares
Total
0
Share