Centrul municipal pentru persoanele fără domiciliu stabil activează non-stop în lunile de iarnă

În perioada 1 noiembrie – 31 martie, Centrul municipal pentru persoanele fără domiciliu stabil prestează servicii non-stop, pe timp de zi și de noapte. În prezent, acesta găzduiește 44 de beneficiari.

Potrivit municipalității, beneficiarii sunt aduși la Centru de către reprezentanții poliției, prin îndreptare de la Direcțiile asistență socială de sector, din spitale, ca urmare a informării în teritoriu sau vin singuri.

Capacitatea Centrului este de 100 de locuri, iar la necesitate instituția poate să primească până la 150 de persoane. În centru, oamenii fără adăpost beneficiază de hrană caldă, de 3 ori pe zi, precum și de îmbrăcăminte, încălțăminte și produse de igienă.

La Centrul de găzduire sunt adăpostiți în prezent și 30 de persoane cu dizabilităţi, dintre care unii nu se pot deplasa, iar alții au nevoie de îngrijiri paleative.

Municipalitatea face apel către cetățenii capitalei să informeze despre cazurile cu persoane care se află în stradă pe vreme rece și au nevoie de ajutor. Astfel, oamenii sunt îndemnați să-i direcționeze pe boschetari la Centrul municipal de profil, din stradela Haltei, 2 sau să anunțe aceste situații la numărul unic pentru apeluri de urgență „112”.

Bugetul Centrului de găzduire și orientare a persoanelor fără domiciliu stabil pentru anul 2023 este de 7,2 milioane de lei.

Total
0
Shares
Total
0
Share