Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Oazu Nantoi, vine cu detalii despre accidentarea sa în Bulgaria, informează Jurnal.md
„La 24 iulie, participând la Cupa Europei de Est – Precizia aterizării, etapa din Bulgaria, în urma unui salt cu parașuta, am suportat o traumă la aterizare. Investigațiile medicale locale au indicat că este necesară transportarea mea acasă într-o poziție orizontală și fixată. Deoarece caracterul traumei nu mi-a permis să revin în Moldova la volanul propriei mașini, am apelat la asistența unui echipaj SMURD terestru”, a explicat Oazu Nantoi într-o postare pe Facebook.
Deputatul a mai precizat că în urma investigațiilor s-a stabilit că trauma nu este gravă. Nantoi a mulțumit oamenilor care și-au manifestat compasiunea față de cele întâmplate.
„Investigațiile adiționale în Chișinău au relevat că trauma nu e gravă, iar reabilitarea ar putea fi mai scurtă decât s-a crezut inițial. Totodată, aș vrea să aduc mulțumiri tuturor oamenilor buni care și-au manifestat compasiunea și consideraţia în legătură cu acest incident nefericit”, a mulțumit Nantoi.
Amintim că deputatul Oazu Nantoi a fost adus din Bulgaria în această dimineață de un echipaj SMURD din Republica Moldova.