Astăzi va avea loc prima semifinală Eurovision 2017. Când vor ieși în scenă reprezentanții Republicii Moldova?

eurovision 2018, moldova la eurovision, doredos

Încep emoțiile pentru concurenții Eurovision Song Contest! Astăzi, artiști din 19 țări vor urca pe scena de la Altice Arena, în prima semifinală a concursului.

Albania, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Cehia, Estonia, Islanda, Israel, Lituania (în prima parte a show-ului), Armenia, Austria, Croaţia, Cipru, Finlanda, Macedonia, Grecia, Irlanda, Elveţia (în a doua parte) sunt țările care intră astă seară în concurs, scrie Timpul.

În afară de locuitorii acestor țări, în această semifinală votează și fanii Eurovision din Portugalia, Spania și Marea Britanie. Doar 10 dintre cei 19 concurenți vor merge mai departe, în Finală.

Ţările din grupul celor cinci mari plătitoare (big five) – Franţa, Germania, Spania, Marea Britanie şi Italia – sunt calificate direct în finală, alături de ţara gazdă, Portugalia, însă votează, conform tragerii la sorți, în semifinale.

Cu o zi înainte, artiștii au concurat în show-ul realizat exclusiv pentru juriile de specialitate, ale căror punctaje vor fi date publicității doar după Marea Finală.

Reprezentanţii Republicii Moldova, trupa Doredos, dar şi cei ai României, trupa Humans, vor evolua în cea de-a doua semifinală care va avea loc joi, 10 mai.

Total
0
Shares
Total
0
Share