Angajaților transferați în alte funcții, în urma reorganizării unor ministere, li se va achita diferența de salarii

TOP 15 companii de stat cu cele mai bune salarii din Moldova, economie moldova 2018, locuri de munca chisinau, guvernul filip, pdm 

 Persoanelor transferate într-o funcție similară sau avansată, urmare a reorganizării administrației publice centrale de specialitate și transferării a unor domenii de activitate sau funcții de la o unitate bugetară către alta, li se va garanta diferența de salariu, în cazul în care acesta va fi mai mic decât salariul mediu lunar calculat până la transferare.

PROIECTUL elaborat în acest scop, care prevede  modificarea Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, a fost aprobat, astăzi,  de Legislativ în prima lectură.

Amintim că pe 6 august deputații au votat HOTĂRÂREA pentru aprobarea listei ministerelor. Documentul prevede că Guvernul, în termen de 3 luni, va reorganiza structura organelor centrale de specialitate ale administrației publice și va prezenta Parlamentului propuneri privind aducerea legislației în vigoare în concordanță cu noua structură.

În contextul restructurării administrației publice centrale de specialitate prin separarea unor ministere, 56 de persoane vor fi transferate către ministerele nou-create, urmând să beneficieze de plata diferenței de salariu în sumă de la 100 lei — până la 6132 lei lunar.

Implementarea proiectului nu necesită cheltuieli suplimentare de la bugetul de stat, deoarece mijloacele financiare pentru plata salariilor personalului respectiv sunt planificate în Legea bugetului de stat pentru anul 2021.

Total
0
Shares
Total
0
Share