Alexandr Slusari respinge fake-news-ul lansat de Maia Sandu despre funcția de ministru al Agriculturii

Vicepreședintele Parlamentului de legislatura a X-a, deputatul Alexandru Slusari a venit cu o reacție la afirmațiile false ale președintelui Maia Sandu cum că acesta ar fi refuzat funcția de ministru al agriculturii în 2019. Parlamentarul susține că întrebarea privind candidatura sa la funcția de ministru a agriculturii „nici nu a fost ridicată”, scrie agora.md

Mai exact, Slusari susține că în 2019, după parlamentare, a avut o întâlnire în patru cu Maia Sandu, Andrei Năstase și Mihai Popșoi. Potrivit lui, în cadrul acestei întrevederi Maia Sandu i-a propus funcția de ministru al internelor, lucru refuzat de acesta, întrucât „este domeniul necunoscut pentru mine”.

„Peste ceva timp, în plinul evenimentelor de la începutul lui iunie 2019, în discuții în Parlament era agreată ideea că Andrei Năstase merge la MAI. A devenit clar că eu trebuie să rămân la Parlament. În acest context, întrebarea cu candidatura mea în funcția de ministru al agriculturii nici nu a fost ridicată”, a precizat Alexandru Slusari.

În cadrul emisiunii Moldova în Direct de la postul public de televiziune, Maia Sandu a declarat că i-a propus lui Alexandru Slusari funcția de ministru de interne și pe cea de ministru al agriculturii, însă acesta ar fi refuzat. Declarația a fost făcută în contextul în care un grup de agricultori din raionul Ștefan Vodă au solicitat președintei țării și președintelui interimar al PAS, să examineze candidatura lui Slusari la funcția de Ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Total
0
Shares
Total
0
Share