Dorin Chirtoacă: Maia Sandu și Andrei Năstase nu vor să discute cu mine

Dorin Chirtoacă, Maia Sandu și Andrei Năstase nu vor să discute cu mine, politia tv8, natalia morari, primaria chisinau, pl, pas, platforma da 

Fostul primar al capitalei și prim-vicepreședintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, se arată supărat pe faptul că liderii PAS și PDA nu vor să discute cu el. Mai mult, în timpul protestelor, cei doi ar fi refuzat să-i ofere microfonul pentru a ține un discurs în fața protestatarilor. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica” de la TV8, transmite Telegraph cu referire la Unimedia

„La mitinguri nu vor ca eu să vorbesc, ca să vorbească doar dumnealor sau cei mai slabi decât ei. Acolo sunt copii, se trece la limbaj necenzurat cu „M-am zai***”, noi trebuie să păstrăm stacheta, nu să degradăm. Mă doare faptul că Andrei a fugit cu microfonul. Iar Maia îmi spune că e o prostie. Ce e o prostie? Nu e vorba că pe mine, dar ei pe unioniștii îi trimit la filtru. Să-mi spună oamenii că mă vor la pensie și eu plec la țară, dar să mi-o spună oamenii. Dacă noi nu am fi „acătării”, oamenii s-ar revolta împotriva noastră. Dar oamenii ne opresc pe stradă și vorbesc cu noi”, a declarat Dorin Chirtoacă.

dorin chirtoaca, protest chisinau, andrei nastase, maia sandu, platforma da, pas, plMai mult, ex-primarul capitalei spune că va insista în continuare să discute cu Maia Sandu și Andrei Năstase, făcând referire la un bloc electoral comun.

„O să cer mai departe să vorbesc cu ei. Este o eroare din partea lor să nu accepte, pentru că avem unioniști, nu putem să-i desconsiderăm. Haideți să ne unim forțele și să înaintăm. Noi putem să ne asumăm decizii. Noi trebuie să luăm drapelul și să ridicăm poporul. Cred că eu, alături de alți colegi, putem să discutăm cu ei. Oamenii care ne-au rămas în partid sunt cei mai devotați. Bine, îi trecem prin filtrul nostru de partid și îl mai trecem și prin filtrul lor”, a declarat Chirtoacă.

Acesta mai propune să se treacă la discuții la masă rotundă, instituționalizate, ca partide care reprezintă societatea.

Total
0
Shares
Total
0
Share