Diana Caraman, deputat comunist, denunță abuzurile poliției din raionul Soroca: „Au trecut linia roșie!”

Deputatul comunist Diana Caraman a lansat acuzații la adresa poliției din raionul Soroca, după ce doi membri ai Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) au fost reținuți în mod abuziv în timpul unei acțiuni de agitație electorală împotriva referendumului constituțional.

„Când crezi că actuala putere și acoliții lor au atins fundul, descoperi că pot cădea și mai jos, într-un mod pe care niciun om civilizat nu și-l poate imagina”, a declarat Diana Caraman, exprimându-și revolta față de situația în care s-au aflat colegii săi.

Caraman a relatat că poliția din Soroca a oprit mașina cu care se deplasau comuniștii și, fără niciun motiv întemeiat, au efectuat o percheziție completă a vehiculului. „Când au găsit pliantele PCRM împotriva referendumului, care nu erau ascunse, au chemat nu mai puțin de șapte echipaje de poliție pentru a se ocupa de două persoane”, a explicat deputatul.

Potrivit Dianei Caraman, unul dintre comuniști, în vârstă de 83 de ani, a fost umilit de polițiștii care i-au confiscat telefonul și suma de 140 de lei. „Acești indivizi l-au supus la batjocură, întrebându-l de ce, la vârsta lui, nu stă acasă și se implică în activitățile de partid”, a mai adăugat Caraman, denunțând comportamentul ofițerului Alexander Dolghi.

Deputatul comunist a cerut public demisia ofițerului Dolghi și a șefului IP Soroca, Octavian Cebotarenco, pentru lipsa de clarificări și pentru modul în care au tratat situația: „Acest ofițer a trecut clar linia roșie din punct de vedere moral și legal și trebuie să renunțe imediat la funcția sa.”

În final, Caraman a anunțat că va merge personal, alături de colegii săi, la comisariatul din Soroca pentru a cere explicații și a confrunta personalul polițienesc.

PCRM este un concurent înregistrat în cadrul campaniei pentru referendum, cu opțiunea „NU”.

Diana Fetco, purtătoarea de cuvânt a IGP, nu a răspuns la apelul telefonic pentru a oferi o reacție la situația descrisă de Caraman. Așa cum am menționat anterior, mai multe instituții de stat au ales să nu reacționeze la solicitările presei care nu fac parte din cercul portalurilor de știri și televiziunilor afiliate actualei guvernări, limitând astfel activitatea jurnaliștilor, chiar dacă cenzura este pedepsită de lege. Mai mult, recent, Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al premierului Dorin Recean, a declarat că Executivul nu va reacționa la acuzațiile concurenților electorali.

Total
0
Shares
Total
0
Share