Ministrul Mediului a inspectat barajul lacului Ghidighici

Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu și secretarul de Stat, Gheorghe Hajder, alături de reprezentanți ai Agenției Apele Moldovei, au efectuat o vizită de inspecție la bazinul de acumulare Ghidighici, în cadrul procesului de inventariere a lacurilor din Republica Moldova.

În acest an, au fost alocate peste un milion de lei pentru efectuarea lucrărilor de consolidare și compactare a taluzului din amonte. Lucrările de fortificare a barajului sunt executate în proporție de 80%, iar până la începerea sezonului rece acestea vor fi finalizate.

Lacul de acumulare Ghidighici este al treilea ca mărime din țară, acoperind o suprafață de aproximativ 900 ha și având un volum de apă de peste 20 milioane m³. Următoarea etapă a investițiilor planificate include reparația și fortificarea descărcătorului de ape mari, precum și instalarea unui filtru decantor la gura lacului, pentru prevenirea înnămolirii acestuia.

Ministrul Lazarencu a subliniat importanța întreținerii lacurilor de acumulare și a barajelor: „Aceste activități sunt esențiale pentru gestionarea resurselor de apă, prevenirea inundațiilor, conservarea biodiversității și siguranța structurală. Ele contribuie la protecția mediului și dezvoltarea durabilă a comunităților.”

Vizita de inspecție la Ghidighici reafirmă angajamentul Ministerului Mediului și al Agenției Apele Moldovei de a asigura un management responsabil și eficient al resurselor de apă din țară.

Total
0
Shares
Total
0
Share