Patru companii și-au depus ofertele pentru extinderea Stației Electrice Vulcănești în cadrul licitației internaționale gestionate de Moldelectrica

union fenosa deconectari, sate fara curent electric, reparatie union fenosa

Patru companii și-au depus ofertele în cadrul licitației internaționale cu privire la extinderea Stației Electrice Vulcănești, gestionată de ÎS Moldelectrica. Deschiderea ofertelor s-a desfășurat vineri, 20 septembrie curent, conform anunțului specific de achiziții publicat de Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE).

Stația Electrică Vulcănești de 400kV urmează a fi extinsă prin construcția unei celule suplimentare de 400 de kV, iar noile echipamente sunt necesare pentru racordarea Liniei Electrice Aeriene, Vulcănești-Chișinău, care este la etapa de construcție.

“Prin aceste proiecte ne dorim să avem o infrastructură energetică bine dezvoltată, care să răspundă necesităților operatorului de sistem și să asigure oamenilor o continuitate a livrării energiei electrice. Astfel vom reduce dependența energetică a Republicii Moldova, inclusiv dependența de Centrala termoelectrică de la Cuciurgan și vom putea fi parte a infrastructurii energetice europene ”, a menționat Ruslan Surugiu.

În conformitate cu procedurile de achiziție, după evaluarea ofertelor tehnice, urmează deschiderea și evaluarea ofertelor financiare, fiind luate în considerare ofertele financiare ale companiilor care au trecut scorul minim de calificare tehnică.

Lucrările sunt parte a Proiectului de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic și se încadrează în măsurile urgente ale Guvernului Republicii Moldova și Ministerului Energiei, orientate spre asigurarea securității energetice a țării. Proiectul este finanțat de Asociația Internațională de Dezvoltare, grupul Băncii Mondiale.

Total
0
Shares
Total
0
Share