Iurie Ciocan: “România este principalul partener strategic al Republicii Moldova în dezvoltarea cooperării economice“

Președintele Organizației Teritoriale a PSD în Republica Moldova, Iurie Ciocan, a participat astăzi la Conferința Patronatului pentru Dezvoltare Durabilă România – Republica Moldova, un eveniment important desfășurat la Chișinău. În cadrul evenimentului, care are drept scop identificarea modalităților concrete de cooperare economică între oamenii de afaceri din România și Republica Moldova, Iurie Ciocan a subliniat rolul esențial al relațiilor bilaterale în dezvoltarea celor două state.

„Este o onoare să particip la acest eveniment extrem de important, menit să găsească soluții concrete pentru cooperarea economică și dezvoltarea sustenabilă între România și Republica Moldova”, a declarat Ciocan.

Acesta a mulțumit în mod special președintelui Sorin Chiriță, Excelenței Sale Cristian-Leon Țurcanu, Ambasadorul României la Chișinău, lui Mihail Stratan, prim-vicepreședinte și coordonator al Reprezentanței P.D.D.R.M. în Republica Moldova, precum și tuturor celorlalți oficiali prezenți la eveniment.

„Această conferință este încă o dovadă că România este principalul partener strategic al Republicii Moldova, consolidând o relație nu doar frățească, ci și de perspectivă”, a adăugat Iurie Ciocan, subliniind importanța cooperării economice și deschiderea reciprocă între cele două țări.

Ciocan și-a exprimat speranța că cetățenii Republicii Moldova vor aprecia eforturile României și vor răspunde cu aceeași deschidere și implicare. „Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a încheiat președintele OT a PSD în Republica Moldova.

Total
0
Shares
Total
0
Share