VIDEO // Schemă de investiții fictive în criptovalută anihilată de procurori: Un bărbat din Hâncești a fost păgubit cu 2 milioane de lei

Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii INI, anunță anihilarea unei scheme de investiții fictive în criptovalută, după plângerea unui bărbat din Hâncești care a rămas fără aproximativ 2 000 000 lei.

În cazul acestuia, schema a fost implementată în perioada aprilie-august 2023. Acesta a fost atras de un anunț al membrilor grupului infracțional pe rețelele de socializare, care promiteau venituri fabuloase, în cazul în care persoanele și-ar investi banii pe platformele de criptovalută Binance și altele.

Prin urmare, bărbatul a completat formularul, a discutat cu unul din cei doi bănuiți investigați, care i-a și arătat cum funcționează platforma de investiții și care ar fi veniturile, apoi de la distanță i-a creat în telefonul victimei un cont pe platforma de investiții.

Convins de promisiunile acestuia, bărbatul și-a vândut mai multe proprietăți, inclusiv o mașină și o casă. Astfel, acesta o parte din bani a dat-o direct în numerar, iar altă parte, prin transferuri bancare, pe diferite conturi bancare ale cunoscuților bănuitului, pentru sume simbolice de remunerare, care nu erau puși la curent cu schema infracțională.

Ulterior, banii erau extrași de pe conturile bancare ale acelor persoane, pentru ca mai apoi să fie investiți în afaceri ori pentru diferite cumpărături.

Totuși, așa cum bărbatul nu și-a primit venitul promis din cei aproximativ 2 000 000 lei investiți, în primăvara lui 2024, acesta a sesizat autoritățile. Prin urmare, oamenii legii au pornit un dosar penal pentru cercetarea a doi bănuiți din Chișinău, cu vârste de 30 și 32 de ani. În cadrul perchezițiilor, au fost ridicate mai multe obiecte relevante cauzei penale, inclusiv cartele și extrase bancare, precum și un Mercedes fabricat în 2022 care ar fi fost cumpărat din banii rezultați din activitate infracțională. La solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Judecătoria Chișinău-sediul Ciocana, le-a aplicat un șir de interdicții, pentru asigurarea desfășurării obiective a investigațiilor.

Investigațiile continuă, inclusiv în vederea stabilirii tuturor participanților la schema infracțională, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Total
0
Shares
Total
0
Share