Dragoș Galbur acuză un partid din Bloc ÎMPREUNĂ de legături cu Rusia: “O să deschid paranteze mai aproape de parlamentare“

Dragoș Galbur, cunoscut militant pentru unirea Republicii Moldova cu România, președintele Partidului Național Moldovenesc, a făcut recent declarații interesante cu privire la Blocul ÎMPREUNĂ, din care face parte și Octavian Țîcu în calitate de candidat la prezidențiale. Galbur a dezvăluit că un partid din cadrul acestui bloc ar avea legături cu Rusia, afirmând că acesta “merge cu flori la Ambasada Rusiei cu fiecare ocazie”.

În declarația sa, Galbur a explicat și de ce nu îl va susține pe Țîcu la alegerile prezidențiale, deși acesta i-a solicitat sprijinul. Galbur a amintit că anul trecut i-a propus lui Țîcu o colaborare pentru promovarea unionismului, dar a fost refuzat. “Astăzi, răspunsul meu este exact același: ‘Deloc interesat'”, a spus Galbur, subliniind că nu se opune din resentimente, ci din cauza asocierii lui Țîcu cu un partid pe care îl consideră rusofil.

Galbur a sugerat că va dezvălui mai multe detalii despre aceste legături înainte de alegerile parlamentare, criticând în general ușurința cu care unioniștii s-au asociat cu personaje controversate în ultimele trei decenii. “Prea mult romantism dăunează”, a concluzionat el.

Declarațiile lui Galbur ar putea agita apele în cadrul Blocului ÎMPREUNĂ și ar putea pune sub semnul întrebării sprijinul forțelor unioniste pentru Octavian Țîcu în viitoarele alegeri prezidențiale.

Recent, CUB a părăsit Blocul ÎMPREUNĂ, iar câteva zile mai târziu l-a desemnat pe Igor Munteanu, președintele formațiunii, drept candidat la alegerile prezidențiale din octombrie 2024.

Din Blocul ÎMPREUNĂ fac parte, în prezent, Platforma DA, LOC și Partidul Schimbării. Ultimul partid menționat l-a avut pe Nicolae Grigorișin drept candidat la alegerile locale din municipiul Bălți, nominalizare ce ar apropia formațiunea de anumite interese ale Ambasadei ruse la Chișinău.

Entitatea politică vizată nu a publicat vreo reacție.

Total
0
Shares
Total
0
Share