O femeie din Turcia a fost arestată pentru criticile aduse lui Recep Erdogan

Un tribunal turc a ordonat arestarea unei femei sub acuzaţia de incitare la ură şi insultă adusă preşedintelui, după ce a criticat blocarea platformei Instagram, scrie Agerpres.ro

Turcia a blocat accesul la Instagram pe 2 aprilie pentru că nu a respectat “legile şi regulile” Turciei şi sensibilităţile publicului. Interdicţia a fost ridicată sâmbătă, după ce aplicaţia Meta a fost de acord să coopereze cu autorităţile pentru a răspunde preocupărilor guvernului.

Într-un material video postat pe canalul YouTube săptămâna trecută, când aplicaţia era încă blocată, femeia a fost unul dintre mai mulţi trecători de pe stradă care au fost întrebaţi ce părere au despre interzicerea Instagram.

“Este greşit. Preşedintele nu poate interzice Instagram când doreşte”, a spus femeia. Ea l-a criticat pe preşedintele Erdogan şi pe cei care au susţinut interdicţia.

Arestarea de luni, dispusă de un tribunal din oraşul Izmir din vestul Turciei, a venit după ce autoritatea turcă de supraveghere din domeniul audiovizualului RTUK a criticat interviurile stradale din social media, afirmând că “manipulează opinia publică”.

Blocarea accesului la Instagram a venit după ce un oficial turc de rang înalt a acuzat platforma de social media că a blocat postările care exprimau condoleanţe pentru asasinarea la Teheran a lui Ismail Haniyeh, liderul grupării palestiniene Hamas.

Totuși, autoritățile de la Ankara nu au oferit nici până acum un motiv oficial pentru blocarea aplicației.

Total
0
Shares
Total
0
Share