Accident teribil în SUA: Un moldovean a ajuns grav rănit după după ce tir-ul pe care-l conducea a fost implicat într-o coliziune violentă cu alte 3 truck-uri

Accident de groază în SUA. Un moldovean se zbate între viață și moarte în reanimare, după ce tir-ul pe care-l conducea a fost implicat într-o coliziune violentă cu alte 3 truck-uri, scrie Echipa.md

Coliziunea s-a produs în dimineața de 5 august, în jurul orei 05.30, pe o autostrada. Presa americană scrie că totul s-ar fi întâmplat după ce șoferul unuia din autocamioane ar fi pierdut controlul asupra volanului, și s-a răsturnat pe șosea.

În acel moment, alte trei TIR-uri care se deplasau în aceeași direcție s-au izbit în vehiculul răsturnat. Două dintre acele vehicule au ajuns în șanț, iar unul a rămas pe carosabil. În urma impactului două persoane au fost rănite, inclusiv cetățeanul moldovean.

Rudele sale au scris pe rețele că el este internat în stare gravă, în secția de reanimare a spitalului ”University of Iowa”, iar medicii fac tot ce le stă în putință pentru a-i salva viața.

”Venim cu un apel către toți oamenii cu suflet mare, să ne dea o mână de ajutor, pentru ca Valeriu să-și poată îmbrățișa din nou părinții, soția, și cei doi copilași! Dumnezeu e mare, iar noi credem cu desăvârșire, că Valeriu va învinge această luptă crâncenă! DOAMNE AJUTĂ!”, se arată în mesajul rudelor.

Link online pentru donații din orice colț al lumii: AICI

Total
0
Shares
Total
0
Share