Natalia Morari: Cifrele nu mint și spun clar un lucru — Maia Sandu trebuie să plece!

Despre eficiența oricărei guvernări, cel mai bine vorbesc cifrele. Astfel, potrivit ultimelor studii socio-politice, aflăm că 75% dintre cetățenii Republicii Moldova cred că în rândul guvernării PAS există corupție, iar 71% cred că Maia Sandu este direct responsabilă de activitatea guvernării PAS. De asemenea, 54% cred că Maia Sandu este direct responsabilă de eșecul reformei justiției, iar aproape 70% cred că justiția trece sub controlul celor aflați acum la putere, adică a puterii corupte în fruntea căreia se află Maia Sandu.

Totodată, conform ultimului sondaj realizat de IMAS, 50% dintre cetățeni cred că situația economică din Republica Moldova s-a înrăutățit de când PAS a preluat guvernarea, iar 58% dintre moldoveni susțin că ar fi mai bine să vină o altă persoană în fruntea Președinției Republicii Moldova. Și în ciuda acestor cifre, Maia Sandu continuă să ceară un nou mandat. Probabil ea crede că mai sunt lucruri nefurate încă și minciuni nespuse. Minciuna este instrumentul preferat al doamnei Sandu, iar obrăznicia este cea mai pronunțată trăsătură a ei. La fiecare problemă a oamenilor, Maia Sandu răspunde cu discursuri lungi și lipsite de sens. Fiecare zi din mandatul ei distruge și sărăcește țara. Maia Sandu mizează pe prostia și naivitatea noastră. Ea a fraudat deja alegerile prezidențiale din octombrie 2024, iar oamenii văd acest lucru, pentru că 65% dintre ei au puțină încredere sau deloc încredere în Comisia Electorală Centrală. Potrivit datelor sondajelor, aproape 60% dintre cetățeni au puțină încredere sau nu au deloc încredere că alegerile prezidențiale din toamnă vor fi libere și corecte, iar circa 80% cred că în cadrul alegerilor prezidențiale vor exista fraude.

Și asta nu e tot. Peste 60% dintre respondenți sunt siguri că în mass-media există cenzură, iar 53% cred că mass-media din Republica Moldova este influențată de politicienii de la putere. Pe această cale, oamenii îi transmit un semnal Maiei Sandu, spunându-i că nu sunt proști și nici naivi. Oamenii știu că alegerile vor fi fraudate de către Maia Sandu — prin CEC-ul ei, prin procurorii și SIS-ul ei.

Oamenii știu că în mass-media există cenzură — cenzura Maiei Sandu. Doamna Sandu nu înțelege, însă, că Președintele țării nu are nicio valoare fără încrederea oamenilor. Încrederea oamenilor reprezintă puterea și mandatul Președintelui. Majoritatea oamenilor nu au încredere în Maia Sandu. Majoritatea cred că ea reprezintă un apărător al corupției. Majoritatea crede că la Președinție trebuie să vină alt om. Pentru majoritatea cetățenilor, Maia Sandu este simbolul exodului oamenilor din țară; cetățenii pur și simplu fug din propria țară. Ea este simbolul prăbușirii natalității, al depopulării și îmbătrânirii Republicii Moldova. Ea este simbolul sărăciei și colapsului economic. Ea este simbolul hoției, al nesimțirii și minciunii. Cifrele spun clar un lucru: Maia Sandu trebuie să plece. Să plece împreună cu spînii, alaibii, marianii, groșii, perciunii, popșoii, dar și ceilalți nesimțiți pe care ea i-a pus pe spatele nostru. Plecați toți — ăsta e unicul lucru corect pe care-l puteți face!

Natalia Morari, candidat anunțat la alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024

Total
0
Shares
Total
0
Share