ANSA bate alarma: Un focar de pestă porcină a fost înregistrat la o fermă din raionul Sîngerei

Un focar de pestă porcină a fost înregistrat la o fermă comercială din raionul Sîngerei, anunță reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Prezența virusului a fost confirmată pe data de 22 iulie, în probele recoltate de la porcii domestici.

În acest context, Comisia pentru Situații Excepționale din regiune a aprobat un plan de măsuri complexe pentru combaterea focarului. În prezent se desfășoară acțiuni de eradicare a focarului.

„În jurul focarului au fost stabilite zonele de restricții (zona de protecție 3 km şi zona de supraveghere 10 km), fiind limitată mișcarea porcilor din fermele comerciale din zonă, precum și mișcarea porcilor din exploatații non profesionale, dar și comercializarea cărnii obținute de la aceștia”, se arată în comunicatul ANSA.

Totodată, ANSA solicită proprietarilor de porcine să informeze urgent subdiviziunile teritoriale pentru siguranța alimentelor, medicii veterinari sau autoritățile publice locale, în cazul îmbolnăvirii și pieirii animalelor sau a depistării cadavrelor de mistreți.

Fermierii sunt îndemnați să evite hrănirea porcilor cu cereale proaspăt recoltate, utilizarea în hrana animalelor a resturilor culinare, dar și să respecte cerințele minime de biosecuritate.

Potrivit ANSA, pe parcursul anului 2024, în Republica Moldova au fost înregistrate 13 focare de pestă porcină africană, dintre care 7 la porcii domestici și 6 la porcii mistreți. Din cauza bolii au fost nimiciți 970 porci domestici și 6 mistreți.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share