Centrul perinatal din Căușeni a fost renovat și dotat cu echipament medical performant, grație sprijinului UNFPA și Guvernului Suediei

Astăzi, a avut loc inaugurarea, după renovarea capitală și dotarea cu echipament medical performant, a centrului perinatal din cadrul Spitalului raional Căușeni ”Ana și Alexandru”.

Centrul perinatal Căușeni dispune acum de două săli de naștere, o sală de operație, una de trezire din anestezie și alta de resuscitare neonatală, dotate cu echipament medical de ultimă generație, mobilier și consumabile. Centrul perinatal a primit și o ambulanță de tip A, care asigură transferul rapid al femeilor cu risc de complicații și naștere prematură către centre perinatale de nivel superior.

Totodată, au fost reparate și asigurate cu echipament medical Secția de transfuzie a sângelui și Unitatea pentru asistență oferită supraviețuitorilor cazurilor de violență de gen a Unității Primiri Urgente (UPU) din cadrul Spitalului raional Căușeni. Menționăm că spitalul acordă asistență medicală și refugiaților din Ucraina.

Investițiile în modernizarea centrului perinatal, a secției și a unității menționate au fost posibile datorită susținerii din partea Fondului ONU pentru Populație (UNFPA), în baza asistenței financiare oferite de Guvernul Suediei, și au constituit circa 7 milioane de lei.

Depunem eforturi continue pentru a transforma sistemul de sănătate din Republica Moldova într-unul modern și eficient, cât mai aproape de oameni.

Total
0
Shares
Total
0
Share