Peste 4,1 miliarde de lei din infrastructura feroviară și terenuri, dispărute din evidențele statului: Drumuri și bani alocați nejustificat, descoperite de Curtea de Conturi

Un raport de audit al Curții de Conturi a dezvăluit că infrastructura feroviară și terenurile aferente în valoare de peste 4,1 miliarde de lei nu sunt înregistrate în bazele de date ale statului. Aceste constatări sunt rezultatul unei verificări a situațiilor financiare consolidate ale Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, scrie Bani.md

În timpul auditului, s-a descoperit că nici infrastructura feroviară, nici terenurile ocupate de aceasta, alături de alte infrastructuri de inginerie și construcții și terenurile aferente, nu sunt înregistrate în evidențele ministerului sau ale Agenției Proprietății Publice. Această situație se datorează faptului că inventarierea și delimitarea patrimoniului de stat gestionat de întreprinderea de stat ”Calea Ferată din Moldova” nu au fost finalizate.

De asemenea, raportul a evidențiat că drumurile naționale și loturile de pământ, proprietate publică a statului în valoare de 22,9 miliarde de lei, sunt reflectate doar în evidența contabilă a Administrației de Stat a Drumurilor. Evidențele contabile ale ministerului sau ale Agenției Proprietății Publice nu includ aceste informații, ceea ce duce la o subestimare a valorii drumurilor publice în raportul Guvernului privind executarea bugetului de stat.

În plus, raportul a dezvăluit că 60 de milioane de lei, realocați de la Programul de drumuri la Programul de dezvoltare a transportului feroviar pentru reabilitarea terasamentului liniei de cale ferată între Cahul și Giurgiulești, nu au fost utilizați în scopul propus. Banii au fost investiți în valori mobiliare de stat, lăsând terasamentul căii ferate într-o stare nereabilitată.

Total
0
Shares
Total
0
Share