Două focare de lăcuste au fost depistate în raioanele Ceadîr-Lunga și Taraclia. ANSA intervine cu tratamente chimice

Două focare de lăcuste au fost depistate lângă localitățile Cairaclia, raionul Taraclia, pe o suprafață de circa 600 de hectare, și Copceac, raionul Ceadîr-Lunga din UTA Găgăuzia, pe o suprafață de circa 650 de hectare.

Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, lăcustele au acoperit suprafețe de pășune, plante acvatice și fâșii forestiere.

ANSA precizează că au fost contractate companii specializate, dotate cu utilaj necesar, care, sub supravegherea inspectorilor Agenției, au tratat circa 550 hectare de teren.

Inspectorii fitosanitari se află la fața locului și monitorizează aplicarea în continuare a tratărilor pentru neadmiterea răspândirii dăunătorului pe alte suprafețe.

Lăcustele sunt insecte din ordinul ortopterelor, dăunătoare agriculturii. Sunt celebre în special prin daunele colosale pe care le produc culturilor vegetale, îndeosebi unele specii, care pustiesc totul pe unde trec.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share