ASP din Cantemir și-a sistat activitatea. Unde se pot adresa acum cetățenii

Agenția Servicii Publice din orașul Cantemir anunță că vineri, 14 iunie curent, și-au sistat activitatea până la ora 17:00. Motivul este lipsa energiei electrice, anunță instituția într-un mesaj pe Facebook.

Solicitanții se pot adresa în raioanele din apropiere.

„Urmare a situaţiei create, recomandăm solicitanților de servicii publice din domeniul eliberării actelor de identitate, înregistrării de stat a unităților de drept, precum și înmatriculării vehiculelor și documentării conducătorilor auto să se adreseze la centrele multifuncționale din proximitate aflate în orașele Cahul și Leova”, transmite ASP.

Agenția Servicii Publice își cere scuze pentru eventualele incomodități.

Total
0
Shares
Total
0
Share