Funcționarii postului vamal Leușeni în conlucrare cu colegii din cadrul Autorității Vamale Române, în cadrul controlului coordonat, au supus verificărilor un mijloc de transport de model “Volkswagen Crafter”.
Acționând în baza indicatorilor analizei de risc a fost dispus un control fizic detaliat, iar în rezultat, în tavanul mijlocului de transport au fost depistate 200 pachete de țigări, tăinuite în scopul transportării ilicite.
Documentat pe caz este șoferul, un bărbat cu dublă cetățenie (MDA/ROU), în vârstă de 37 de ani.
Țigările au fost ridicate, cazul fiind preluat pentru investigații de către autoritățile de competență din România.