VIDEO // Laborator de marijuana de 500 000 de lei descoperit în Strășeni. Suspectul a fost reținut pentru 30 de zile

Ofițerii Secției investigare infracțiuni din cadrul DP mun. Chișinău și IP Ciocana, sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău- Oficiul Ciocana, au deconspirat activitatea infracțională a unui bărbat specializat în cultivarea marijuanei.

Suspectul de 51 de ani dintr-o localitate din raionul Strășeni și-a făcut propriul laborator de creștere și cultivare a plantelor de marijuana în condiții speciale.

În urma perchezițiilor efectuate în gospodăria suspectului, polițiștii au depistat două laboratoare în care erau crescute plantele, sădite în ghiveciuri, cât și aparate pentru mărunțirea acestora, cântar electric și un borcan din plastic cu o masă vegetală, de culoare verde cu miros specific.

Obiectele depistate au fost ridicate și transmise la CTCEJ pentru efectuarea expertizei.

Valoarea estimativă a drogurilor ridicate constituie 500 000 de lei.

Suspectul a fost reținut pe 72 de ore, ulterior a primit mandat de arest pe un termen de 30 de zile. Acesta riscă de la 7 la 15 ani de închisoare.

Total
0
Shares
Total
0
Share