Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken ar putea vizita Moldova, în data de 29 mai

Secretarul de stat al Statelor Unite, Antony Blinken, va face o vizită la Chișinău miercurea viitoare, au declarat Europei Libere surse diplomatice, sub condiția anonimatului.

Va fi a doua vizită a șefului diplomației americane în Republica Moldova după cea din 5 martie 2022, când Moldova primea mari mulțimi de refugiați din Ucraina vecină, invadată de Rusia, intrând în atenția lumii ca o posibilă următoare țintă pentru președintele rus Vladimir Putin.

Este de așteptat ca Blinken să reafirme la Chișinău sprijinul pentru Republica Moldova, pentru parcursul ei european, și să condamne ”războiul hibrid” pe care-l poartă împotriva ei Federația Rusă, inclusiv prin folosirea unor forțe politice moldovene.

Noua vizită a secretarului de stat Blinken în Moldova vine la ceva mai mult de o lună după ce omologul lui moldovean Mihai Popșoi a fost în vizită la Washington, unde a mulțumit diferitelor instituții de stat SUA pentru sprijinul constant acordat țării sale.

După începerea războiului din Ucraina, SUA și-au sporit sprijinul financiar pentru Moldova și au sancționat oligarhi moldoveni care ar fi plănuit să destabilizeze țara, exprimându-și repetat sprijinul pentru garnitura politică aflată în prezent la putere la Chișinău.

Total
0
Shares
Total
0
Share