Polițiștii au descoperit în Olanda 151 de laboratoare în care erau produse heroină, cocaină și alte substanțe sintetice

Producția de droguri de mare risc crește alarmant în Olanda, scrie Realitatea.net

Oamenii legii au descoperit anul acesta 151 de laboratoare în care erau produse heroină, cocaină și alte substanțe sintetice.

Epidemia drogurilor puternice crește galopant, iar populația este speriată din cauza riscurilor ridicate de explozii sau incendii care se pot declanșa din cauza amestecării materiilor prime.

Autorităţile olandeze au descoperit în 2023 în ţară un număr record de laboratoare de producere ilegală a drogurilor, transmite dpa.

Numărul siturilor pentru producţia de heroină, cocaină şi droguri sintetice depistate de autorităţi a crescut cu 44%, ajungând la 151, a precizat marţi poliţia olandeză. Cea mai mare creştere a fost constatată în ce priveşte laboratoarele de droguri sintetice.

”O explicaţie importantă pentru creşterea numărului de laboratoare descoperite o reprezintă creşterea cererii globale de stupefiante”, a notat şeful departamentului antidrog al poliţiei, Willem Woelders.

”Avem indicaţii puternice că cererea e în creştere. Observăm acest lucru, de exemplu, în capturile de droguri de pe plan global care pot fi asociate cu Olanda”, a menţionat acesta.

Creşterea este legată totodată de intensificarea primirii de informaţii de la public cu privire la posibile centre de producere de droguri. Potrivit poliţiei, acestea pot reprezenta un pericol pentru cartierele rezidenţiale din cauza riscului de incendii şi explozii.

Mai mult, laboratoarele ilegale de stupefiante din Olanda sunt responsabile şi de o considerabilă poluare a mediului, reziduurile chimice rezultate fiind abandonate în butoaie în zone rurale. Potrivit poliţiei, anul trecut au fost descoperite 191 de situri de depozitare a reziduurilor din producţia de droguri, cu 23% mai multe ca în anul anterior. Reziduurile chimice sunt însă frecvent deversate şi în canale sau în cursuri de apă în afara oraşelor.

A scăzut, în schimb, numărul plantațiilor de canabis. Drogul a început să fie adus din străinătate la preț mai mic, iar interesul dependenților pentru el a scăzut.

Total
0
Shares
Total
0
Share