FOTO // Stare de asediu în Istanbul. Zeci de mii de polițiști ridică manifestanții, în urma unor proteste violente

Sunt scene violente la Istanbul la mitingurile de 1 mai. Au fost făcute deja zeci de arestări. Primele altercații au izbucnit în momentul în care manifestanții au încercat să spargă barierele poliției pentru a ajunge în emblematica Piață Taksim – piața principală a orașului și locul tradițional de protest din inima metropolei turcești. Însă, în ultimii ani în acea zonă au fost interzise demonstrațiile, scrie Digi24.ro

Președintele turc Recep Erdogan a repetat și ieri că nu e permis niciun fel de protest în Piața Taksim de 1 Mai. Sute de scutieri cu tunuri de apă au fost trimiși să blocheze toate drumurile care duc acolo. În mai multe părți ale Istanbulului au izbucnit încăierări între poliție și activiști de stânga, care încercau să ajungă la protest.

Manifestanții adunați pentru protestele de 1 Mai vor să ajungă în Piața Taksim. Poliția încearcă să împiedice mari adunări de oameni în această piață, ca să nu se transforme în proteste la adresa administrației. Au fost făcute deja zeci de arestări. Zeci de mii de polițiști sunt dispuși în oraș.

Transportul public a fost suspendat, feriboturile nu mai funcționează pentru moment.

Marți seară, Recep Erdogan a avut un discurs destul de controversat. El a spus că sunt organizații teroriste care ar vrea să facă din ziua de 1 mai un instrument de propagandă, iar apoi a vorbit de partidele de opoziție și la sindicate.

De asemenea, în Istanbul este blocată și desfășurarea unui miting al opoziției din fața Primăriei. Situația e tensionată în Turcia, unde este inflație mare, iar oamenii acuză că nu mai pot face față prețurilor mari.

Ei acuză administrația Erdogan că nu a făcut suficient ca să protejeze păturile vulnerabile în fața problemelor economice. În acest context, riscul ca aceste manifestații să degenereze în violențe și mai mari este crescut.

Total
0
Shares
Total
0
Share