FLYONE Airlines (România) și Christian Tour deschid noi orizonturi în 2024​

FLYONE Airlines SRL a semnat un contract de colaborare cu cel mai mare operator turistic din România, Christian Tour. Acest parteneriat marchează debutul zborurilor companiei aeriene de pe aeroporturile din București, Timișoara, Cluj Napoca, Suceava, Arad și Craiova. Astfel, începând cu sezonul de vară 2024, vor fi inaugurate curse spre insulele Tenerife și Gran Canaria (Spania), insula Kos (Grecia), dar și orașele Heraklion (Grecia), Antalya (Turcia), Bodrum (Turcia), Larnaca (Cipru) și Hurghada (Egipt).

“Suntem încântați să împărtășim cu pasagerii noștri această veste minunată. Parteneriatul cu operatorul turistic Christian Tour este extrem de important în evoluția FLYONE Airlines și în dezvoltarea serviciilor noastre. Ne propunem să oferim călătorilor zboruri spre destinații fascinante la prețuri competitive”, a declarat Directorul General al FLYONE Airlines SRL, Vladimir Cebotari.

La rândul său, președintele executiv al Memento Group și CEO al Christian Tour, Cristian Pandel, a subliniat: “Prin această colaborare, ne dorim să oferim clienților noștri o alegere vastă de destinații pentru vacanțe cu adevărat memorabile. Frumusețea insulelor și ale orașelor spre care FLYONE Airlines va opera zboruri este recunoscută de turiști din întreaga lume.”

Zborurile vor fi efectuate cu două aeronave de tip A320, cu o capacitate de 180 de locuri fiecare. În vederea facilitării operațiunilor, FLYONE Airlines și-a stabilit prima bază operațională pe Aeroportul Otopeni.

Pentru a rezerva bilete sau pentru a obține informații suplimentare, pasagerii sunt rugați să acceseze pagina web, dar și oficiile de vânzare ale operatorului turistic Christian Tour.

Despre FLYONE Airlines

FLYONE Airlines face parte din grupul FLYONE cu sediul în Republica Moldova, Chișinău, fondat în 2015. În 2021, și-a început activitatea FLYONE Armenia cu operarea zborurilor din Armenia, Erevan.

În decembrie 2022, FLYONE Airlines a primit certificatul de operator aerian, oferit de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) și licența – emisă de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

În prezent, flota companiei aeriene FLYONE Airlines este formată din trei aeronave: un Airbus A320 și două Airbus-uri A321. În scurt timp, familia FLYONE Airlines va fi completată cu încă un avion A320.

Total
0
Shares
Total
0
Share