Un cetățean român a murit în războiul dintre Israel și Hamas

Un cetățean român a murit în războiul dintre Israel și Hamas, informează Ministerul de Externe de la București. Bărbatul era soldat în armata israeliană și avea dublă cetățenie, română și israeliană.

„Suntem profund întristați de pierderea unui militar al armatei israeliene, cu dublă cetățenie, israeliană și română. Transmitem cele mai sincere condoleanțe familiei. Rămânem solidari cu Israel în aceste vremuri grele. România condamnă ferm atacurile asupra populației israeliene”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Twitter a Ministerului român de Externe.

Premierul Marcel Ciolacu a primit luni, în timp ce se afla la Varna, vestea morții soldatului israelian care avea şi cetăţenie română. „Contextul internaţional impune şi mai multă solidaritate între statele partenere, care împărtăşim aceste valori. Mă refer aici la tragedia prin care trece şi poporul israelian, după cea prin care trece poporul ucranean. România condamnă cu tărie atacurile teroriste asupra teritoriilor şi cetăţenilor statului israelian. Şi îmi exprim regretul profund pentru victimele acestor atacuri şi transmit condoleanţe familiilor îndoliate. Şi noi am primit astăzi vestea că un cetăţean, şi român, a decedat în aceste conflicte şi cred că statul israelian este îndreptăţit să îşi apere ţara cu toate forţele”, a spus Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.

Premierul român participă, luni, la Reuniunea trilaterală România – Bulgaria – Grecia. În marja acestei reuniuni, şeful Executivului de la Bucureşti are o întrevedere în format trilateral cu premierul Bulgariei şi cel al Greciei, Kyriakos Mitsotakis, precum şi întâlniri în format bilateral cu prim-miniştrii celor două ţări, potrivit unui comunicat al Guvernului de la București.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share