Air Moldova anunță că își suspendă zborurile până pe 14 septembrie

Air Moldova anunță că zborurile sunt sistate până în data de 14 septembrie, iar pasagerii vor primi notificare la adresele de email cu opțiunile de rambursare și rebooking, scrie Bani.md

„Rambursările pentru zborurile anulate se procesează în continuare. Pasagerii care au procurat biletele online, pe site-ul companiei, vor primi rambursarea la solicitare, pe cardul cu care a fost achitat biletul. Pasagerii care au procurat biletele achitând prin intermediul agențiilor vor putea primi rambursarea în numerar/pe card, odată cu reluarea activității comerciale și operaționale a companiei”, anunța compania într-un comunicat.

La începutul lunii mai Air Moldova declara că își suspendă zborurile și depune cererea în instanță pentru aprobarea planului de restructurare, după ce la începutul acestui an s-a ciocnit cu probleme financiare. Totodată, compania ar întâmpina dificultăți la închirierea avioanelor din cauza sancțiunilor.

Air Moldova a fost privatizată în toamna anului 2018 cu 50 de milioane de lei, de Civil Aviation Group, o companie fondată de doi moldoveni și compania românească Blue Air. Ultima se va retrage, însă, la nici-un an de la privatizare în condiții suspecte, cota de 49% fiind preluată de Dzintars Pomers din Letonia.

Valoarea tranzacției depășea 1,2 miliarde de lei (circa 61,5 milioane euro), dintre care 50 milioane de lei au fost transferate la bugetul de stat, restul sumei reprezintau datoriile companiei Air Moldova, pe care investitorul s-a obligat să le achite în decurs de trei ani.

În prezent, AirMoldova ar fi controlată de fugarul Ilan Șor prin companii interpuse.

Total
0
Shares
Total
0
Share