Din raportul Kroll direct la Combinatul “Mileștii Mici”! Alexandru Catan, numit director interimar al acestei întreprinderi de stat

Noul director interimar al Î.S. Combinatul de vinuri de calitate „Mileștii Mici”, Alexandru Catan, directorul SRL Grape Alliance, companie inclusă în Raportul Kroll, a fost prezentat echipei de către directorul general al Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari.

Șeful APP a exprimat recunoștință echipei care activează de ani de zile în cadrul întreprinderii, inclusiv domnului Vitalie Boghiu, care a asigurat interimatul funcției de conducere în ultima perioadă.

„Ne mândrim cu faptul că Mileștii Mici este un brand puternic, având recunoaștere internațională pentru produsele de calitate și ospitalitatea de care dați dovadă în raport cu turiștii ce vă trec pragul. Dar este încă loc de dezvoltare, de restructurare și de modernizare a combinatului”, a spus Roman Cojuhari.

La rândul său, noul director a dat asigurări că va depune toate eforturile necesare pentru a realiza sarcinile care se impun.

„Vin din domeniul vitivinicol, cunosc bine această ramură și consider că am toate abilitățile pentru a produce schimbările așteptate. Bineînțeles, vom menține accentul pe calitate, pentru că asta înseamnă management eficient, vânzări, venit, dezvoltare și salarii decente. Sunt sigur că, lucrând cot la cot, le vom face pe toate”, a subliniat Alexandru Catan.

Î.S. CVC „Mileștii Mici” dispune de o colecție de vinuri impresionantă. În august 2005, „Colecția de Aur” Mileștii Mici a fost înregistrată în Cartea Recordurilor Guinness ca fiind cea mai mare colecție de vinuri din lume. Aici se păstrează vinuri cu o vechime de zeci de ani. Circa 1.5 mln de butelii de vin se păstrează în colecție, vinurile comercializându-se atât în țară, cât și peste hotare. Produsele „Mileștii Mici” sunt exportate în majoritatea statelor din UE, dar și în China, Coreea de Sud, Canada etc.

“Grape Alliance”, condusă de Catan, este una dintre companiile, care a primit credite de la cele trei bănci devalizate de pe urma furtului miliardului și nu le-a achitat. Despre aceasta aflăm din ultima decizie a Curții Supreme de Justiție (CSJ), pronunțată la 18 noiembrie 2020.

Astfel, la 23 iunie 2018, BC „Banca Socială” S.A., care se află în proces de lichidare și care este una dintre cele 3 instituții bancare devalizate de pe urma furtului miliardului, s-a adresat în instanța de judecată cu cererea de chemare împotriva S.R.L. „Grape Alliance” cu privire la încasarea datoriei conform contractelor de credit bancar.

Potrivit documentelor prezentate, compania administrată de Alexandru Catan nu și-a onorat obligațiunile conform contractelor de credit, iar datoria totală a S.R.L. „Grape-Alliance” față de bancă ajunge la 88 040 398,78 de lei. În actele depuse la judecătorie se precizează că aceste împrumuturi au fost luate în anul 2013, atunci când se producea jaful secolului.

În 2018, prima instanță, judecătoria Chișinău cu sediul Centru, a recunoscut că firma administrată de reprezentantul PAS trebuie să restituie datoria. S.R.L. „Grape-Alliance” a contestat decizia la Curtea de Apel, dar instanța a respins apelul. Atunci reprezentantul companiei a mers la Curtea Supremă de Justiție, declarând recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 12 noiembrie 2019 solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanțe și a deciziei instanței de apel, cu transmiterea cauzei la rejudecare. CSJ a respins însă, recursul S.R.L. „Grape-Alliance”.

În 2021, Catan a candidat pe listele PAS și a dorit să ajungă deputat, însă s-a retras în urma izbucnirii scandalului despre compania pe care o conduce și menționarea în raportul Kroll.

Total
0
Shares
Total
0
Share