Peste 1 000 de angajați, care s-au infectat cu COVID-19 la serviciu, vor primi indemnizația unică de 16 mii de lei

Angajații din sectorul public care s-au îmbolnăvit de Covid-19 în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, până la data de 30 septembrie 2020, precum și personalul medical, infectat pe parcursul anilor 2021-2022, vor beneficia de o indemnizație unică de 16 mii de lei, transmite Ministerul Finanțelor.

O decizie în acest sens a fost aprobată de Guvern, la propunerea Ministerului Finanțelor.

De indemnizația unică vor beneficia 1311 persoane, dintre care 1287 – personal medical.

În acest scop, din Fondul de intervenție al Guvernului vor fi alocate 20,9 milioane de lei.

Din această sumă, 10,2 milioane de lei vor fi alocate Ministerului Sănătății pentru 635 de persoane; 3,2 milioane de lei – Consiliului municipal Chișinău pentru 203 persoane; 880 mii de lei – Consiliului raional Sîngerei pentru 55 persoane; 592 mii de lei. Consiliului municipal Bălți pentru 37 persoane, iar restul va fi distribuit altor autorități publice centrale și locale.

Precizăm că, până în prezent, 20378 de angajați au beneficiat de indemnizația unică de 16 mii de lei.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share