România anunță că va sprijini Ucraina să transporte cereale

Președintele României, Klaus Iohannis, a precizat, luni, 17 iulie, la Summit-ul Uniunea Europeană – Comunitatea Statelor Latino-Americane și Caraibiene, că România va continua să sprijine Ucraina în efortul de a-și transporta grânele, în condițiile în care Rusia a denunțat acordul de transport pe Marea Neagră, scrie Voceabasarabiei.md

„În primul rând este regretabil că acea inițiativă pentru care trebuie să vedem că s-au implicat foarte mulți politicieni din toată lumea pare a nu avea un viitor strălucit”, a precizat președintele român, citat de BucPress.

Potrivit liderului de la Cotroceni, jumătate din exporturile de cereale ale Ucrainei au trecut prin România.

„Până acum, jumătate din cerealele ucrainene s-au exportat prin România, prin rutele logistice românești, le-am adaptat, le-am îmbunătățit și vom continua în acest fel. Noi credem că este important și bine să fim noi de partea Ucrainei și să sprijinim aceste exporturi. Vom face aceste lucruri și în continuare, pentru a preveni apariția unor sincope”, a subliniat Iohannis.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a menționat că „trebuie făcut totul ca transportul cerealelor să se facă prin Marea Neagră, chiar dacă Rusia se opune.

„Ne-au abordat companii, armatori. Au spus că sunt gata, dacă Ucraina le lasă să plece, iar Turcia continuă să le lase să treacă, atunci toată lumea este gata să continue să furnizeze cereale”, a menționat Zelenski.

Total
0
Shares
Total
0
Share