Președintele Parlamentului a avut o întrevedere cu Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a discutat ieri, la Cartierul general al NATO de la Bruxelles, cu Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană. Principalele subiecte abordate au fost agenda de reforme din țară și securitatea din regiune.

Șeful legislativului a remarcat că, de-a lungul anilor, NATO a fost alături de Republica Moldova și a promovat democrația și stabilitatea în țara noastră. „Avem un program specific destinat Republicii Moldova, pornind de la necesitățile noastre și vă mulțumim pentru aceasta”, a fost mesajul transmis de Igor Grosu.

Președintele Parlamentului a menționat că, în ultimii doi ani, Republica Moldova a făcut progrese în domeniul apărării și acest lucru se datorează, în mare parte, sprijinului pe care îl primește din partea țărilor NATO și din partea Uniunii Europene. În prezent, țara noastră face eforturi pentru a-și spori reziliența la nivel de securitate cibernetică și contracarare a acțiunilor străine de dezinformare. „Moldova este un stat care s-a trezit peste noapte la hotar cu războiul Rusiei dus în Ucraina și care s-a văzut pus în fața realității de a-și consolida sistemul de apărare. Suntem conștienți că o țară neutră are nevoie de un sistem de apărare puternic, iar invazia Rusiei în Ucraina a demonstrat aceasta încă o dată”, a spus șeful legislativului.

Un alt subiect abordat în cadrul discuțiilor a fost amplul proces de reformă din țară: justiție, combaterea corupției, întărirea instituțiilor statului, diversificarea surselor de energie. Președintele Parlamentului a precizat că toate instituțiile din Republica Moldova sunt antrenate pentru a îndeplini cele nouă recomandări ale Comisiei Europene și pentru a deschide negocierile de aderare la Uniunea Europeană până la sfârșitul anului. „Prin dezvoltarea țării noastre contribuim și la securitatea în regiune, de aceea avem nevoie în continuare de tot sprijinul și toată expertiza din partea NATO, pentru a menține pacea în țara noastră și a ne întări capacitatea de apărare”, a afirmat Igor Grosu.

La rândul său, Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, a salutat eforturile Republicii Moldova de întărire a propriei securități naționale, precum și contribuția la securitatea euroatlantică. Totodată, a fost remarcat faptul că integrarea europeană a Republicii Moldova este cheia pentru un viitor luminos și prosper, iar aliații acordă tot sprijinul pentru acest deziderat. „NATO susține ferm dreptul Republicii Moldova de a-și decide propriul destin, propriul viitor și politica externă, fără interferențe externe și în deplin respect pentru neutralitatea constituțională a statului”, a anunțat oficialul.

Total
0
Shares
Total
0
Share