Alexandru Slusari spune că Energocom procură gaze naturale mai ieftine decât cele de la Gazprom

De la 1 iulie, către SA Energocom sunt deja furnizate cantități de gaze procurate la prețul mult mai mic decât cel oferit de Gazprom, scrie Voceabasarabiei.md

Despre aceasta a anunțat fostul deputat, Alexandru Slusari, membru al Consiliului de administrare al întreprinderii de stat. Acesta a precizat că gazele naturale sunt procurate de la „companiile europene”.

Fostul deputat a declarat că stocurile de gaze procurate anterior la prețuri mult mai mari influențează menținerea unui tarif exagerat pentru consumători finali.

„Regret foarte mult tranzacțiile anterioare cu banii din bugetul de stat privind procurare a 257 mln m3 de gaze, care acum influențează menținerea unui tarif exagerat pentru consumători finali. Sper că cei, care au luat această decizie, vor răspunde și politic și juridic. Voi insista în continuare pe desecretizarea companiei, de la care a fost procurat acest gaz. Misiunea Energocomului este asigurarea independenței complete energetice a Republicii Moldova. Scopul meu este ca macar pe malul drept al Nistrului să nu simțim în timpul apropiat nici un gram de prezență a concernului rus, iar Energocom să devină furnizor al gazelor pentru consumatori de ultima opțiune. Nu suntem departe de realizare a acestui deziderat”, a scris Alexandru Slusari pe pagina personală de Facebook.

Procuratura Anticorupție a anunțat anterior că investighează legalitatea unor deciziile adoptate de Comisia pentru Situații Excepționale privind tranzacțiile cu gaze naturale, inclusiv alocarea din bugetul de stat a surselor financiare către Energocom.

Anterior, Alexandru Slusari declara că „volumul stocurilor, procurate toamna-iarna 2022 a fost unul exagerat și neargumentat din punct de vedere economic”.

Menționăm că Energocom a anunțat recent că va procura gaze de la două companii din România și Grecia. Cantitatea de gaze procurată de la aceste companii va fi utilizată pentru consumul din această vară, iar o mică parte ar putea fi stocată în depozitele din Ucraina, a precizat directorul SA Energocom.

Total
0
Shares
Total
0
Share