VIDEO // Un șofer, în stare de ebrietate, a provocat un accident în Orhei

Un accident rutier cu implicarea unui șofer în stare de ebrietate a avut loc aseară în Orhei, în apropierea localității Andreevca.

Un bărbat de 34 de ani, conducând un Lincoln, în curbă a pierdut controlul volanului și a derapat de pe traseu într-un șant de scurgere a apei.

În urma impactului șoferul a fost transportat la spitalul raional Orhei, cu diverse traumatisme.

Bărbatul a refuzat spitalizarea, iar până la sosirea poliției a părăsit spitalul încercând să se ascundă.

După puțin timp, șoferul a fost depistat pe strada Vasile Lupu, din preajma Spitalului Raional și a fost testat alcoolscopic. Rezultatul a arătat că acesta se afla în stare avansată de ebrietate, având o concentrație de 1,10 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.

Pe cazul dat a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Total
0
Shares
Total
0
Share