Executivul a alocat suplimentar 533 de milioane de lei în sprijinul agricultorilor

Guvernul a alocat suplimentar 533 de milioane de lei în sprijinul agricultorilor afectați de criza economică regională și este antrenat, de asemenea, în identificarea soluțiilor pentru substituirea exporturilor și compensarea pierderilor suferite de agricultori, a declarat prim-ministrul Dorin Recean în cadrul unei noi runde de discuții cu reprezentanți ai asociațiilor de fermieri din Republica Moldova, se arată în comunicatul Guvernului, scrie Radiomoldova.md

„Odată cu izbucnirea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, au fost perturbate lanțurile logistice și circuitele economice stabilite. Acum, este nevoie să reorganizăm exporturile, să identificăm noi piețe de desfacere și, bineînțeles, să identificăm resurse financiare suplimentare pentru susținerea sectorului agricol. Autoritățile și-au îndeplinit angajamentul asumat de sporire a vitezei de procesare a cererilor de subvenționare. Examinăm și alte soluții în beneficiul agricultorilor”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.

Vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, a specificat că, în ultimele 2 săptămâni, au fost luate toate măsurile operaționale și de management, astfel încât Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a procesat peste 1100 de cereri de subvenționare, fiind distribuite peste 162 de milioane de lei. Alte 3500 de dosare urmează a fi examinate până la sfârșitul lunii iulie, urmând să fie alocate beneficiarilor peste 550 de milioane de lei.

Reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor” au reiterat revendicările în legătură cu posibilitatea de extindere a programului de rambursare a TVA și majorarea spectrului de beneficiari. De asemenea, au solicitat compensarea costurilor de producere pentru fermierii mici și mijlocii în valoare de cel puțin 3.000 de lei per hectar, la culturile agricole de primă grupă.

Astăzi, agricultorii au ieșit din nou la proteste. Fermieri din mai multe raioane ale țării s-au pornit cu tehnica agricolă spre Chișinău. Fermieri spun că sunt nemulțumiți de creșterea prețurilor la carburanți și de majorarea de aproape trei ori a dobânzilor la credite. Ei cer compensații mai mari pentru culturile compromise de secetă, precum și interzicerea importului de cereale din Ucraina.

Total
0
Shares
Total
0
Share