Republica Moldova va beneficia de asistență financiară în valoare de 86 de milioane de euro pentru construcția Spitalului Regional Bălți

Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei va oferi Republicii Moldova un împrumut de 86 de milioane de euro pentru construcția Spitalului Regional Bălți. Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat avizul consultativ pentru inițierea negocierilor și încheierea unui acord în acest sens.

Proiectul prevede construcția unui Spital Regional în nordul țării, cu o suprafață estimativă de 38 de mii de metri pătrați. Acesta va dispune de 340 de paturi în regim de spitalizare și 78 în regim ambulatoriu.

Spitalul Regional Bălți va fi construit pe un teren cu suprafața de 5 hectare, amplasat în apropierea satului Corlăteni, raionul Râșcani, iar perioada de implementare a proiectului este 2023 – 2028.

Total
0
Shares
Total
0
Share