Guvernul alocă circa 260 de locuri bugetare pentru absolvenții din regiunea transnistreană

Pentru anul de studii 2023-2024, Guvernul Republicii Moldova urmează să aloce 262 de locuri bugetare pentru absolvenții instituțiilor de învățământ general din regiunea transnistreană a Republicii Moldova și din perimetrul Zonei de Securitate.

Potrivit unui comunicat al Executivului, la categoria științe ale educației vor fi disponibile 45 de locuri, iar câte 30 la specialitățile tehnologii ale informației și comunicațiilor, inginerie și activități inginerești. În domeniul sănătății vor fi rezervate 25 de locuri, iar la arhitectură și construcții – 15 locuri.

Precizăm că, în ultimii 5 ani, Guvernul a acordat 1326 de locuri bugetare din comanda de stat pentru candidații din regiunea transnistreană și din perimetrul Zonei de Securitate.

Total
0
Shares
Total
0
Share