Cabinetul de miniștri a numit un nou şef la Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru

Cabinetul de miniştri l-a numit pe Ivan Danii în funcţia de şef la Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru a Republicii Moldova.

În cadrul ședinței de astăzi, premierul Dorin Recean a atenţionat noul conducător al structurii să depună efort pentru a îmbunătăţi activitatea instituţiei, în special în ceea ce ţine de delimitarea terenurilor.

Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru a Republicii Moldova este organul administraţiei publice centrale, care realizează politica statului în domeniul relaţiilor funciare, cadastrului, geodeziei, cartografiei, geoinformaticii şi este subordonată Guvernului Republicii Moldova.

Total
0
Shares
Total
0
Share