Un ofițer superior de investigații din cadrul IP Centru, cercetat penal pentru corupere pasivă

Ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție al Ministerului Afacerilor Interne (SPIA al MAI), sub conducerea  Procuraturii mun. Chișinău, Oficiul Centru, au documentat acțiunile pretins ilegale ale unui ofițer superior de investigații din cadrul IP Centru al DP mun. Chișinău a IGP al MAI.

Astfel, pentru a nu fi atrasă la răspundere penală într-un pretins caz de furt a 10 000 EURO, săvârșit de către o persoană minoră, care se află în grad de rudenie cu persoana care a denunțat cazul, polițistul a extorcat și primit de la aceasta 400 EURO.

Totodată, funcționarul public cu statut special a primit în două tranșe suma de 8390 EURO din banii sustrași de minoră, însă fără a întocmi actele procesuale de ridicare a acestora.

Pe acest caz, de către Procuratura mun. Chișinău, Oficiul Centru, a fost pornită cauza penală în baza prevederilor art. 324 alin. (2) lit. b) și c) (Corupere pasivă) Cod penal al Republicii Moldova.

Subsecvent, la 16 august 2021, în cadrul cauzei penale, au fost efectuate percheziții în biroul de serviciu al bănuitului, în rezultatul cărora a fost ridicate obiecte și documente care eventual ar avea tangență la caz.

În rezultatul măsurilor procesuale efectuate, angajatul a fost reținut pentru 72 de ore conform prevederilor art. 166 Cod procedură penală al Republicii Moldova.

Total
0
Shares
Total
0
Share