PSRM: ”Numirile în funcție fără concurs la instituțiile de drept reprezintă o subordonare politică a acestora”

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a declarat că numirile în funcție fără concurs la instituțiile de drept, inclusiv la CNA, reprezintă o politizare și subordonare politică a acestora, un control politic asupra justiției, transmite Telegraph.md

Societatea își dorește anume depolitizarea acestora, astfel că ele să funcționeze independent de partidele politice, de puterea legislativă și cea executivă.

Socialiștii spun că este foarte regretabil că asistăm la un proces foarte periculos, de supunere a instituțiilor de drept, a justiției, unui partid politic.

”Noi am luptat ani de zile pentru a elibera țara de un regim care a capturat instituțiile statului, ca să ajungem acum la o nouă tentativă cinică de a captura statul și a uzurpa puterea în interesul unui partid.

Subliniem că astfel de inițiative, care ne aruncă țara cu câțiva ani în urmă, trebuie să fie consultate pe larg în societate și, înainte de a primi votul deputaților, trebuie să fie expertiza de Comisia de la Veneția.

Noi vom insista pe necesitatea păstrării independenței instituțiilor de drept și a justiției, dar și pentru că aceste structuri să fie conduse de profesioniști, care nu sunt subordonați niciunui partid și la nicio altă forță. În acest sens, vom utiliza tot instrumentarul democratic pentru a apăra independența justiției și ne vom opune capturării statului în mod repetat.

Vedem că proiectele PAS de așa numită „reformare a justiției” stârnesc critici chiar și din partea experților apropiați acestui partid. Cunoaștem și faptul că aceste proiecte anti-democratice au nedumerit și au nemulțumit mai mulți ambasadori occidentali, doar că suntem surprinși de tăcerea acestora”, se arată în comunicatul partidului.

Citește și: Platforma DA solicită Parlamentului și Guvernului acordarea unor idemnizații unice pentru veterani și voluntari în războiul din Transnistria

Total
0
Shares
Total
0
Share