Astăzi, 10 august, în incinta IGSU, șeful instituției, general-maior Mihail Harabagiu, a avut o întrevedere de lucru cu șeful Oficiului Cooperării Militare și șeful Biroului Afacerilor Bilaterale a Ambasadei SUA în Republica Moldova.
În cadrul întrevederii oficialii au discutat progresele înregistrate în urma implementării proiectelor de construcție a remizelor de pompieri și salvatori din țara noastră cu susținerea poporului american.
Totodată au vorbit despre temenii de dare în exploatare a ultimelor proiecte finanțate cu susținerea SUA în raioanele Anenii Noi, Șoldănești și Ungheni.
Potrivit oficialilor Unitatea din orașul Anenii Noi este finalizată în proporție de 98% și urmează să fie inaugurată la sfârșitul lunii august a acestui an.
Mai mult, ambele părți au pus în discuție planificarea pe următoarea perioadă a proiectelor de edificare a noilor remize de salvatori și pompieri în raioanele Căinari și Dondușeni.
În cadrul întrevederii, partea americană a venit cu informația că comandantul Gărzii Naționale a Carolinei de Nord SUA, general-maior Hunt va avea o vizită de lucru în țară noastră și va avea onoarea să viziteze Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pentru continuarea cooperării.