Secretarul de stat Gheorghe Leucă l-a primit pe ambasadorul italian la Chișinău, Lorenzo Tomassoni. Agenda discuțiilor a cuprins subiecte de interes comun privind cooperarea moldo-italiană în organizațiile internaționale dar și un schimb amplu de opinii pe subiecte de pe agenda bilaterală din sfera politică, economică și sectorială.
Oficialii au remarcat dinamica pozitivă a relațiilor moldo-italiene, inclusiv în contextul recentelor vizite la Roma a oficialilor de cel mai înalt nivel din Republica Moldova. Interlocutorii au confirmat disponibilitatea ambelor țări pentru consolidarea în continuare a parteneriatului existent, în particular în ceea ce privește reforma justiției, colaborarea în domeniul afacerilor interne, asigurarea securității cibernetice, dar și valorificarea posibilităților de extindere a cooperării comercial-economice, inclusiv de atragere a investițiilor italiene în țara noastră.
De asemenea, cei doi oficiali au trecut în revistă buna cooperare și susținerea reciprocă a inițiativelor celor două state pe platformele multilaterale, implicit sprijinul reciproc la alegerile în cadrul organizațiilor internaționale, concomitent efectuând și un schimb de vederi asupra avansării cooperării pe dimensiunea integrării europene.