Prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, în dialog cu Misiunea de observatori ODIHR/OSCE

Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, a avut o întrevedere cu Misiunea de observare a alegerilor parlamentare anticipate din partea Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului.

Șeful echipei, Tamas Meszerics, a vorbit despre scopul și rolul pe care-l are Misiunea la alegerile parlamentare anticipate curente. Oficialul a declarat că, deocamdată, procesul electoral se desfășoară în limitele cadrului legal, cu respectarea principiilor democratice și fără încălcări majore. În prezent, observatorii lucrează asupra unui Raport Preliminar pe care-l vor emite înainte de ziua alegerilor.

Prim-ministrul interimar a apreciat importanța Misiunii și a observatorilor internaționali în asigurarea unui proces electoral echitabil, corect și transparent. Aureliu Ciocoi a menționat faptul că autoritățile depun tot efortul necesar pentru ca fiecare cetățean să-și poată exercita dreptul de vot în condiții de maximă siguranță. În același timp, a îndemnat reprezentanții Misiunii să fie mai incisivi și să vegheze respectarea tuturor standardelor europene atât pe malul drept, cât și pe cel stâng al Nistrului.

„În ciuda faptului că instabilitatea politică generează o deficiență de responsabilitate în unele instituții, procesul electoral trebuie să se desfășoare într-o manieră absolut corectă. Nimeni nu poate atenta asupra dreptului constituțional al cetățenilor de a vota”, a subliniat Șeful interimar al Guvernului.

Imediat după 11 iulie, Misiunea ODIHR/OSCE detașată în țara noastră, va emite o Declarație privind Constatările și Concluziile Preliminare. Raportul final al monitorizării întregului proces electoral va fi publicat peste 2 luni după alegeri și va cuprinde inclusiv recomandări concrete pentru îmbunătățirea procesului electoral. În cadrul misiunii de observare a alegerilor din Republica Moldova, din partea Misiunii de observare a alegerilor ODIHR/OSCE sunt implicați 28 de observatori pe termen lung și 300 de observatori pe termen scurt.

Total
0
Shares
Total
0
Share