VIDEO // Igor Dodon atenționează: ”Dacă la guvernare vine dreapta, vor urma majorări de taxe și impozite”

Președintele PSRM, Igor Dodon, admite că dacă alegerile din 11 iulie vor fi câștigate de forțele de dreapta vor urma majorări de taxe și impozite, vor fi stopate programele sociale, ceea ce inevitabil va duce la creșterea prețurilor. Potrivit liderului PSRM, aceste pseudoreforme promovate de dreapta la insistența creditorilor internaționali vor afecta atât agenții economici, cât și cetățenii, informează Primul.md

”Nu exclud că după alegeri, în caz dacă majoritatea parlamentară și guvernul vor fi formate din forțele de dreapta, atunci am putea avea majorare de TVA de la 20 la 22 la sută. Majorarea cu 2 p.p. a TVA va duce la creșterea prețurilor în lanț. Cu regret, unii parteneri eterni nu văd altă soluție decât să majoreze impozitele și să reducă cheltuielile sociale. Este o abordare greșită. În Moldova unde agenții economici, oamenii își revin după pandemie, greu dar își revin, să le majorăm acum impozitele, aceasta ar fi o greșeală enormă. Cred că probabilitatea că vor merge pe astfel de reforme la insistența FMI este foarte mare ”, a spus Dodon la emisiunea de vineri.

Liderul PSRM susține că unica soluție ca aceste pseudoreforme să nu se producă este ca în alegeri parlamentare anticipate să învingă Blocul Comuniștilor și Socialiștilor.

Igor Dodon a amintit că cele trei decenii de independență au arătat că, atunci când la guvernare au venit cei de dreapta au urmat majorări de taxe, impozite, au fost stopate programe sociale, a fost majorată vârsta de pensionare și lichidate raioanele.

Citește și: VIDEO // Igor Dodon, despre protestele AUR în zona de securitate: ”De la astfel de acțiuni a început și războiul de pe Nistru”

Total
0
Shares
Total
0
Share