Ministrul Justiției atrage atenția asupra faptului că sistemul legislativ a devenit mai vulnerabil, după ultima hotărâre a CC

Sistemul legislativ din țara noastră a devenit mai vulnerabil, după ultima hotărâre a CC despre componența numerică și nominală a CSM, atrage atenția Fadei Nagacevschi, ministrul în exercițiu al Justiției.

”Cu referire la potențialele efecte adverse ale Hotărârii Curții Constituționale cu privire la anularea actului normativ de modificare a Legii CSM și a hotărârii Parlamentului pentru numirea a 4 membri în CSM.

Reamintesc, motivul de anulare a fost faptul că proiectul a fost votat în prima lectură de Parlament până la publicarea HG de aprobarea a proiectului de lege în MO.

Nu voi discuta despre corectitudinea soluției CC, care ridică multiple semne de întrebare, mai ales în condițiile în care HG de aprobare a unui proiect de lege nu creează norme.

Proiectul de lege aprobat de Guvern, devine normă doar dacă e adoptat de Parlament, promulgat și publicat în MO.

Mă voi referi la faptul că sistemul legislativ al RM ar putea intra într-o fază extrem de periculoasă de incertitudine juridică, or, din informațiile prealabile mai multe legi aprobate pe parcursul anilor au fost adoptate în formula considerată ca neconstituțională de către CC.

Astfel, azi mai multe legi pot fi puse la îndoială urmare a logicii CC și drept consecință s-ar putea ca multe persoane să fie expuse riscului de eliberare din funcție, dar și unele domenii să fie expuse incertitudinii juridice, reieșind din logica CC.

Acum încerc să evaluez domeniile cele mai sensibile și soluțiile pentru înlăturarea riscurilor.

Sper, deputatul Litvinenco, autor al sesizării să vină cu recomandări pentru depășirea situației create”, a transmis ministrul Justiției.

”Resetarea CSM este cu certitudine o necesitate, dar căile juridice spre a ajunge la acest deziderat trebuie să fie bine analizate pentru a nu admite niște efecte adverse extrem de urâte pentru țară și cetățenii săi.

Reamintesc, MJ în colaborare cu CoE a întreprins toate acțiunile necesare pentru a obține resetarea CSM fără efecte adverse pentru RM, prin modificarea Constituției”, a mai declarat Nagacevschi.

Amintim că deputații PAS au contestat la CC legea prin care a fost modificată componența numerică a CSM, precum și hotărârea de numire a 4 membri din rândul profesorilor în domeniul dreptului. CC a admis sesizarea și a declarat neconstituțională legea menționată, motivând că aceasta a fost adoptat înainte de publicarea avizului Guvernului.

Total
0
Shares
Total
0
Share