O groapă uriaşă a apărut din senin într-o parcare din apropierea unui spital din Ierusalim, informează NewsIn
Craterul imens a înghiţit şi câteva dintre maşinile parcate acolo.
Imaginile, făcute publice chiar de centrul medical de care aparţine parcarea, surprind momentul în care asfaltul se crapă şi se prăbuşeste în groapa nou apărută. La fel se întâmplă şi cu cel puţin trei autovehicule, care se fac nevăzute, lăsând în urmă doar un nor de praf.
Încă nu se cunosc cauzele surpării acelei părţi din parcare, dar autorităţile au anunţat că nu există victime în urma evenimentului.
Citește și: Apple a prezentat iOS 15, care va fi lansat în septembrie. Ce modificări aduce